Taxe
Taxe
Cât costă?

Taxa de procesare a înscrierii online este 30 RON (taxa unică gestiune cont) + 5 RON pentru fiecare dosar de admitere la orice universitate (oricâte opțiuni selectate per universitate). Folosind opțiunea de înscriere online economisești costurile cu transport, cazare și masă aferente deplasărilor de la domiciliul tău la secretariatele universităților la care vrei să aplici.

Taxele de înscriere la universități sunt aceleași ca și la înscrierea tradițională la ghișeu/secretariat, acestea fiind direcționate către universități. Taxele variază în funcție de universitățile și facultățile la care dorești să aplici:

  • Universitatea "Aurel Vlaicu” din Arad (licență și masterat)
    • 50 RON/facultate
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara (licență și masterat)
    • 100 RON/facultate
  • Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (licență)
    • 100 RON/dosar, pentru toate facultățile care acceptă înscrierea online
  • Universitatea Tehnică de Construcții București (licență)
    • 80 RON/dosar (se achită o singură dată, indiferent de numărul de opțiuni secundare)
  • Universitatea Danubius din Galați: (licență și masterat)
    • Licență: 120 lei/facultate (pentru programele în limba română) și 180 lei/facultate (pentru programele în limba engleză)
    • Masterat: 120 lei/facultate (pentru programele în limba română) și 225 lei/facultate (pentru programele în limba engleză)

Cum plătesc?

Taxa de procesare a înscrierii online se achită împreună cu prima plată pentru o Taxă de înscriere la universitate.

Poți achita Taxa de înscriere la universitate individual pentru fiecare dosar sau poți selecta mai multe dosare finalizate pentru a le plăti împreună, într-o singură tranzacție.

Iți punem la dispoziție trei modalități de plată:

  • Online, cu cardul bancar
  • Prin virament bancar (ordin de plată), pe baza facturii emise de noi
  • Prin depunere numerar la orice sucursală BRD, pe baza facturii emise de noi

ATENȚIE: În ceea ce privește plățile prin virament bancar sau prin depunere numerar, pot fi procesate în timp util doar plățile inițiate cu cel puțin 48 ore înainte de termenul limită pentru finalizarea înscrierilor!

Odată ce a fost facută plata, dosarul intră în procesul de verificare de către universitate. Din acest moment, considerăm că serviciul a fost prestat și rambursarea taxelor plătite nu este posibilă în nicio circumstanță. Toate încasările sunt centralizate de EDUCATIVA, care virează taxele de înscriere către universitățile partenere, conform contractelor încheiate în acest sens.

Dacă vrei sa afli mai multe detalii despre EDUCATIVA, găsești in pagina Despre noi informațiile necesare, precum și datele noastre de identificare fiscală.